Frici normale si anormale la copii

Frici normale si anormale la copii

Monica Bolocan, psiholog pentru copii

In timp ce anumite frici fac parte din evolutia normala a copilului, altele sunt un semn al unui dezechilibru afectiv sau emotional si blocheaza dezvoltarea acestuia. Multe frici sunt rezultatul dificultatilor copilului mic de a distinge intre real si imaginar. Pe masura ce cresc, copiii capata nu numai simtul realitatii, cat si capacitatea de a prezice si a controla schimbarile din mediul ce ii inconjoara, inclusiv reactiile celorlalte persoane. In general, cu cat mediul extern este mai predictibil pentru un copil, cu atat mai usor isi poate acesta gestiona fricile. Spre exemplu, o jucarie zgomotoasa care sperie un bebelus de cateva luni nu va avea acelasi efect asupra unui copil care stie cum sa o porneasca si opreasca. In timp ce “fricile normale” apar si dispar pe etape de varsta odata cu achizitia de catre copil a competentelor cognitive, emotionale si sociale necesare pentru a le gestiona singur, cele “anormale” raman si perturba functionarea copilului. Atunci cand frica nu mai are rol de protectie in fata pericolelor de care copilul nu este capabil inca a se apara singur, aceasta devine blocanta si disfunctionala. Astfel, catalogarea unei frici ca fiind “normala” sau “anormala” depinde de varsta si etapa de dezvoltare in care se afla copilul. In plus, unii copii sunt temperamental mai “fricosi” decat altii.

Pentru a se dezvolta echilibrat, copiii au nevoie de o cantitate optima de frica, suficient de multa astfel incat sa ii pazeasca de situatiile periculoase reale, dar suficient de putina pentru a nu-i opri din a participa in activitati specifice varstei, blocandu-le astfel dezvoltarea. In cazul copiilor mici, absenta sentimentului de frica este un semnal de alarma intrucat poate fi semnul unei tulburari de dezvoltare (ex: autism).

Factorii care pot influenta modul in care un copil isi gestioneaza fricile sunt:

• Predispozitia genetica. Copiii cu temperament inhibat sunt mai predispusi catre a avea frici si stari de anxietate.
• Cel putin una dintre persoanele principale de ingrijire (parinti, bunici) sufera de anxietate sau fobii specifice si copilul invata prin imitatie.
• Stilul parental hiperprotectiv inhiba copilul, ii creaza o dependenta excesiva de parinti si sentimentul ca este neajutorat
• Experientele de viata la care este expus copilul. Spre exemplu, este firesc ca un copil care a suferit un accident de masina sa aiba – o perioada – frica de a mai merge cu masina.
• Evenimentele de viata stresante (divortul parintilor, boli cronice sau spitalizare prelungita, etc) sau chiar traumatizante, generate de violenta, neglijare, abuz emotional si fizic, stress cronic etc. Asa cum atesta numeroase cercetari, traumele din perioada timpurie de viata afecteaza definitiv dezvoltarea creierului, in particular a structurilor neuronale responsabile de emotie si invatare, cu impact pe termen lung atat asupra capacitatii de gestionare a emotiilor, starii afective si de relationare cu alte persoane, cat si asupra capacitatii de concentrare a atentiei, autocontrol si inhibitie, organizare si planificare (functionarea executiva).

Iata care sunt “fricile normale” pentru fiecare etapa importanta de varsta:

Bebelusi:

Bebelusii se sperie cel mai frecvent de zgomotele neasteptate, cadere, inaltime. In plus, incepand cu varsta de 6 luni, bebelusul si-a format deja un atasament fata de persoanele de ingrijire (si in special fata de mama). Separarea de aceste persoane poate genera un distress semnificativ copilului si apare frica de separare. Mai mult, copilul incepe sa simta frica fata de persoanele straine, necunoscute, dar si de persoane care au ceva atipic in infatisare, cu care nu au fost obisnuiti (ex: barbati cu barba, persoane cu masti pe fata sau palarii, persoane pictate pe fata etc).

Copii mici si prescolari (2 – 6 ani):

Incepand cu 2 – 3 ani, copilul isi formeaza constiinta propriului eu si fricile incep sa devina ceva mai specifice. In general, in aceasta etapa de varsta copiilor le este frica de lucrurile sau fenomenele pe care nu le inteleg sau asupra carora nu au niciun fel de control. Copiii mici au o intelegere limitata asupra dimesiunilor lucrurilor care ii inconjoara si a relatiei cauza-efect, prin urmare pot aparea frici irationale de tipul aceleia de a cadea prin vasul de toaleta atunci cand se trage apa. La aceasta varsta continua frica de separare de persoaneje de ingrijire. Mai apar frica de animalele mari, de apa, de personaje cu masti sau deghizate (ex: clovni). Imaginatia activa a copiilor si capacitatea limitata de a distinge intre real si imaginar ii fac sa se teama de personajele rele vazute in desenele animate.

Intre 3 si 6 ani, copiilor le este frecvent frica de a fi lasati singuri sau de a se pierde de parinti, de insecte, intuneric, zgomote pe care nu si le pot explica, creaturi imaginare (monstri, fantome), animale mari, ranire fizica, de a merge la doctor, de tunete si fulgere.

Copii scolari (6 – 12 ani)

Pe masura ce copilul afla mai multe lucruri despre complexitatea lumii inconjuratoare, multe din fricile copilariei mici dispar insa sunt inlocuite de altele. Odata ce viata sociala a copilului devine din ce in ce mai importanta, apar frici care sunt legate de modalitatea in care copilul relationeaza cu alti copii si chiar cu adulti. In plus, incepe treptat sa se dezvolte gandirea abstracta, iar temerile copilului se “muta” si ele de asemenea dinspre concret catre abstract. Fricile se transfera treptat din prezent in viitor, din cert in ipotetic sau potential. Copiii incep sa se teama ca cineva din familie ar putea fi ranit sau ar muri. De asemenea, apare frica de a fi respins de catre ceilalti copii sau de a nu avea prieteni, de a fi ridiculizat, umilit, dar si frica de a nu satisface asteptarile parintilor sau alte altor adulti (ex: cadre didactice) legat de performanta (la scoala sau in alte activitati). Continua sa fie firesti fricile de doctori si proceduri medicale, animale mari, insecte, dezastre naturale si in, general, orice fenomen cu potential distructiv asupra careia copilul nu poate avea niciun control.

Adolescenti:

Complexitatea fricilor la adolescenta reflecta nivelul cognitiv si transformarile fizice si psihice specifice acestei perioade. Adolescentii se tem de insucces academic, dezamagirea parintilor, respingerea prietenilor, de a fi pusi intr-o lumina devaforabila sau ridiculizati in fata co-varstinilor, imperfectiuni fizice (ex: acnee, greutate corporala), moarte, hartuire fizica si emotionala. Accentul foarte mare este pus in aceasta perioada pe aspectul fizic, imaginea de sine, parerea altora despre ei, apartenenta la un grup si acceptarea de catre co-varstnici, performanta individuala.

Publicat de: Kidspots