Prietenia intre copii
Prietenia intre copii
Diferente intre baieti si fete
Monica Bolocan, psiholog pentru copii si adolescenti
Modul in care copiii leaga prietenii este influentat de foarte multi factori care tin atat de trasaturile temperamentale innascute (spre exemplu, gradul de sociabilitate este o trasatura mostenita genetic) cat si de influenta mediului in care cresc si sunt educati copiii, modelul oferit de parinti fiind cel mai important.
In plus, exista trei tipuri de abilitati individuale extrem de importante atunci cand vorbim de capacitatea copiilor de a lega si pastra prietenii, abilitati in egala masura innascute si invatate:
- Inteligenta emotionala
- Abilitatile verbale
- Capacitatea de auto-control
Datorita modului diferit de maturizare si functionare a creierului, intre baieti si fete exista diferente semnificative in dezvoltarea acestor trei tipuri de abilitati, prin urmare si in felul in care acestia isi stabilesc prieteniile si se comporta intr-un grup.
Iata cateva aspecte comportamentale importante determinate de aceste diferente:
Fetele:
- Sunt mult mai mai sensibile la aspectele non-verbale ale comunicarii (gesturi, expresia fetei, intonatie)
- Au o sensibilitate auditiva mult mai buna, discriminand mai bine tonalitatile vocii celorlalti, prin urmare sunt mai atente si mai sensibile emotional la ce li se spune
- Au abilitati mai bune de a-si intelege, descrie si exprima propriile sentimente
- Au abilitati lingvistice si mai ales conversationale mai bune
- Au rabdare sa asculte ce spun ceilalti si sunt interesate de ce simt ceilalti
- Sunt capabile sa faca mai multe lucruri deodata (multitasking) si sa faca usor tranzitia de la o activitate la alta
- Intr-o prietenie, conversatia este aspectul central prin urmare ce spune o alta fata are acelasi impact cu ce face, prieteniile putandu-le lega sau dezlega numai “din vorbe”
- Ierarhia sociala poate distruge o prietenie. Fetitelor nu le place sa aiba “sefe” si prefera egalitatea in grup
- Se simt confortabil atunci cand sunt privite direct in ochi si li se zambeste
- Simt nevoia sa fie inconjurate de prieteni atunci cand sunt stresate
- Nu le place sa fie puse in situatii de confruntare directa sau competitie individuala, preferand sa fie intr-un grup
- Apreciaza impartasirea secretelor personale, considerand aceasta ca pe o componenta importanta a prieteniei
- Apeleaza la metode verbale si emotionale deseori subtile si indirecte atunci cand hartuiesc sau vor sa se razbune pe cineva
- Isi rezolva disputele verbal, rareori apeland la agresivitate. Dealtfel, fetitele agresive fizic sunt respinse si marginalizate
- Le place sa barfeasca
- In special in clasele primare si chiar si mai tarziu, fetitele barfitoare si manipulative reusesc sa se inconjoare de mai multe prietene
Baietii:
- Au o capacitate de concentrare a atentiei mai redusa si abilitati auditive mai slabe decate fetele prin urmare pot parea neatenti la ce li se spune din simplu fapt ca nu au auzit bine sau cerinta a fost prea lunga
- Ca si consecinta, nu au rabdare sa asculte ce spun ceilalti si prefera instructiunile si conversatiile scurte, clare si la obiect
- Au deseori dificultati in a-si intelege si mai ales descrie verbal propriile sentimente
- Se concentreaza mai bine la cate un lucru pe rand si fac tranzitia mai greu de la o activitate la alta
- Prieteniile se bazeaza pe interese si activitati comune, conversatia fiind mai putin importanta. Drept urmare, cand se joaca, actioneaza mai mult decat vorbesc si sunt deranjati de prea multa vorbarie
- Prefera activitatile in care trebuie sa vada si sa faca ceva concret si mai putin sa auda sau sa poarte o conversatie
- Ierarhia sociala clara este preferata egalitatii de rol in grup, baietilor fiindu-le mai usor sa relationeaze atunci cand le este clar cine si ce face. Nu sunt deranjati atunci cand un membru al grupului preia rolul de organizator
- Nu se simt confortabil atunci cand sunt priviti direct in ochi. Prefera sa stai langa ei si nu in fata lor atunci cand porti o discutie
- Adesea simt nevoia sa fie singuri atunci cand sunt stresati
- Sunt motivati de competitivitate si confruntare directa
- Evita impartasirea secretelor personale si nu se simt confortabil in discutiile pe aceasta tema
- Apeleaza la metode de confruntare directa si chiar agresive fizic atunci cand isi rezolva disputele personale
- Nu le place barfa, iar baietii care ii hartuiesc pe ceilalti din grup (bullying) sunt respinsi sau marginalizati
Publicat de: KidSpots